Putem încheia turul pe primul loc!

Ultima etapă a turului Ligii a III-a de fotbal, Seria a IV-a, aduce pentru echipa noastră un meci în deplasare cu ACS Poli II Timișoara, întâlnire programată astăzi, de la ora 14:00, pe arena Calor. Rosso-nerii pot încheia turul pe primul loc și își pot face planuri mari în pauza de iarnă.

Elevii lui Leontin Doană se îndreaptă spre un final de sezon cu o poziționare poate nesperată, însă în grafic, dacă ne gândim că obiectivul echipei este clasarea pe locurile 1-6. CSM Reșița este liderul clasamentului, cu 25 de puncte, dintre care 15 sunt aduse din deplasare. Și astăzi istoria se poate repeta și rosso-nerii ar putea veni de la Timișoara cu un rezultat pozitiv.

„Va fi un meci greu, Poli este o echipă bună. Este posibil să vină și jucători de la prima echipă, dar indiferent că va fi așa sau nu, noi trebuie să mergem să jucăm și să câștigăm acest joc. Din păcate, nu va juca Laurențiu Breșneni, a luat roșu etapa trecută, cu Galda, iar Răzvan Costachi este deocamdată incert. Mergegem cu ce avem, trebuie să găsim soluția cea mai bună pentru a face un joc bun și a câștiga”, a declarat antrenorul Leontin Doană.
La meciul de astăzi și-a anunțat prezența și Guardia Rosso Nera, suporterii reșițeni făcând eforturi considerabile pentru a fi alături de echipa favorită.

Partida ACS Poli II – CSM Reșița are loc astăzi, de la ora 14:00, fiind arbitrată de Alexandru Bălan (Deva), asistat de Daniel Popa (Aiud) și Emeric Tocai (Mediaș). Observatori: Silviu Mocanu (Arad) și Călin Marius Orbonaș (Ilia).

Lasă un răspuns