Rossonerii câștigă a doua bătălie!

În al doilea  meci al semifinalei Barajului de promovare în Liga 2 reșițenii au trecut cu 5 – 0 de ACSO Filiași

În meciul retur al semifinalei Barajului de promovare, disputat sâmbătă, 27 mai, în Valea Domanului, rossonerii s-au reîntâlnit cu ACSO Filiași.

După vremea nefavorabilă din municipiul de pe Bârzava gazonul de pe stadionul „Mircea Chivu” a rezistat cu brio jocului celor două echipe, dar era evident că cine va da primul gol, va câștiga!

Oaspeții au venit să-și joace șansele pentru a obține o calificare în dauna echipei rossonere. Având în vedere condițiile de joc, antrenorul principal al rossonerilor, Călin CHEREGI, a și adaptat tactica de joc apelând la un 4 – 4 – 2. Cei care s-au acomodat mai bine vremii și gazonului au fost jucătorii rossoneri.

Jocul bun și disponibilitatea la efort a jucătorilor reșițeni au fost concretizate pe tabela de marcaj în minutul 20 prin reușita lui Nicușor FOTA: acțiune pe partea stângă, un un-doi cu Alexandru NEGRU, după care fundașul rossoner șutează din interiorul careului mare, iar mingea este deviată în propria poartă de către un apărator oaspete.

În minutul 25 rossonerii au avut ocazia de a se desprinde pe tabela de marcaj: acțiune pe partea stângă, Nicușor FOTA îl lansează pe Aboubacar GAKOU care reușește să centreze în fața careului de 6 metri de unde șutul lui Alexandru DANE este respins în corner de portarul advers. A fost și primul moment când Abou a acuzat o durere la piciorul drept. Din minutul 30 atacantul nostru a părăsit terenul de joc, antrenorul reșițean nedorind să riște o accidentare (s-a dovedit a fi o contractură la piciorul drept). Un minut mai târziu, Aboubacar GAKOU a fost înlocuit cu Bogdan SZIJJ.

O schimbare neprogramată, dar inspirată a lui Călin CHEREGI, pentru că în minutul 34, după o acțiune colectivă, Alexandru NEGRU a pătruns pe partea stângă, a pătruns în careul de 16 metri, a driblat un fundaș oaspete și a întors mingea pentru șutul lui Sebastian VELCOTĂ de la 11 metri, puțin lateral stânga, iar noul intrat, Bogdan SZIJJ a pus piciorul pentru un 2 – 0 meritat!

La câteva secunde după ce arbitrul de centru a arătat două minute de prelungire, mingea a ajuns la Nicușor FOTA care, cu o pasă de aproximativ 50 de metri, l-a găsit demarcat pe Marian DRĂGHICEANU, iar după o pătrundere în stilul său caracteristic acesta l-a învins pe portarul doljean cu un șut de la 17 metri, stabilind în minutul 46 scorul primei reprize: Reșița 3 – Filiași 0!

În pauza meciului, juniorii U19 au prezentat trofeul și tricourile de campioni cucerite în finala disputată cu ACS Kinder Constanța joi, 18 mai, la Centrul Național de Fotbal Buftea.

Repriza a doua a avut aceeași desfășurare, cu rossonerii mai prezenți în jumătatea adversă, arătând multă dorință și dăruire. Oaspeții nu au renunțat la șansa lor, ieșind la joc cu mult curaj.

Consistența în joc a rossonerilor a fost răsplătită, din nou, în minutul 70 când Sebastian VELCOTĂ a înscris cu capul, din careul de 6 metri, după lovitura liberă executată de pe partea stângă de către Ionuț POPESCU.

Minutul 77 aduce două modificări de jucători în formația noastră: Laurențiu BREȘNENI în locul lui Nicușor FOTA, respectiv Robert PETRE în locul lui Alexandru DANE.

Jucători rossoneri au continuat să domine, iar în minutul 85, după o acțiune colectivă, Robert PETRE îi trimite cu capul lui Sebastian VELCOTĂ care pătrunde în careu pe partea dreaptă și șutează sec, la colțul lung, învingându-l pentru a doua oară pe portarul oaspete.

Antrenorul rossoner mai efectuează două schimbări în minutul 86, introducându-i în teren pe Cristian DOMIL și Gabriel GOMBOȘ, componenți ai echipei de juniori U19, campioană națională, fiind înlocuiți Sebastian VELCOTĂ, respectiv Alexandru NEGRU.

Astfel, echipa rossoneră câștigă a doua bătălie, după ocuparea primului loc în Play-off-ul campionatului!

Finala Barajului de promovare o va disputa împotriva echipei CSM Deva, care a trecut în celaltă semifinală de Șoimii Lipova, cu scorul general de 3 – 2 (1 – 0 la Lipova, respectiv 2 – 2 la Deva).

Turul finalei este programat la Deva sâmbătă, 3 iunie, de la ora 18,00, iar returul în Valea Domanului miercuri, 7 iunie, de la ora 17,30.

Reșițenii au abordat jocul în următoarea formulă: Cristian ZIMMERMANN – Ștefan BĂRBOIANU, Cornel ARDEI, Sergiu RIMOVECZ, Nicușor FOTA (min. 77, Laurențiu BREȘNENI) – Sebastian VELCOTĂ (min. 86, Cristian DOMIL), Ionuț POPESCU, Marian DRĂGHICEANU, Alexandru NEGRU (min. 86, Gabriel GOMBOȘ) – Aboubacar GAKOU (min. 31, Bogdan SZIJJ), Alexandru DANE (min. 77, Robert PETRE).

Pe bancă au luat loc şi: Cătălin CĂPĂȚÂNĂ, Paul MEREU, Alin DUDEA, Remus TRANCĂ.

La finalul jocului antrenorul principal al rossonerilor, Călin CHEREGI,  a declarat: A fost într-adevăr o mână de goluri, dar vreau să rămânem echilibrați în continuare. Ne așteaptă un duel final foarte greu cu Deva și trebuie să ne bucurăm ponderat. Băieții au tot dreptul să se bucure, merită acest lucru și suntem echipa care a meritat să câștige. Mulțumim acestor minunați suporteri, care chiar dacă a plouat torențial au fost alături de noi. Ne-au condus spre această victorie minunată și le dedic acest succes tuturor spectatorilor, chiar și celor care ne contestă în continuare. Așa este frumos, să avem și contestatari și acest lucru arată că avem valoare. Am schimbat sistemul cu 30 de minute înainte de meci. Am pregătit două sisteme și pot să spun că am fost curajoși. Am jucat cu două vârfuri, am antrenat acest sistem, pentru că nu puteam să-l punem în practică imediat. Țin să-i felicit pe cei doi atacanți, care au respectat perfect sarcinile de joc. Aș dori să-l scot în evidență pe acest Marian DRĂGHICEANU, care din punctul meu de vedere, de vreo 6-7 etape, este sufletul și creierul echipei. Jos pălăria pentru acest copil! Felicit toți jucătorii, dar pe DRĂGHICEANU în mod deosebit. Dacă vom aborda meciurile cu Deva așa cum l-am abordat pe acesta, vor fi două partide deschise oricărui rezultat. Dacă vom aborda meciurile cum am început jocul de la Filiași, mai ales primele 15 minute, vom avea probleme. De aceea trebuie să rămânem echilibrați. Ne dorim să promovăm. Sper ca jucătorii care s-au accidentat să revină. Aboubacar, din ce am înțeles, are doar o contractură, iar faptul îmbucurător este că revin Alin Dudea și Vlad Chera!”.

Lasă un răspuns