Victorie clară într-o singură repriză

CSM Reșița a învins astăzi, în Valea Domanului, cu scorul de 4-0 (4-0), formația Gloria Lunca Teuz Cermei într-un meci din etapa a 25-a a Ligii a III-a de fotbal.

Elevii lui Leo Doană au tranșat soarta întâlnirii și a celor trei puncte puse în joc foarte devreme, demonstrând că promovarea este un obiectiv în care crede în continuare fiecare dintre ei. Beloescu a deschis scorul în minutul 6, iar Breșneni, astăzi fundaș central, a majorat diferența după un sfert de oră. Keita și Costescu, introdus din primul minut, au marcat și ei până la pauză, astfel că în partea secundă echipa a jucat ceva mai economicos, iar Doană le-a acordat minute și altor jucători care au evoluat mai puțin. În partea secundă nu s-a mai marcat, rosso-nerii păstrând goluri pentru fiecare din cele patru meciuri rămase de disputat până la finele campionatului.

În urma etapei de astăzi, CSM Reșița ocupă locul patru, la un singur punct distanță de primele trei clasate, Ripensia Timișoara, Industria Galda și Național Sebiș, care sunt despărțite doar de golaveraj.

Lasă un răspuns