Spre Liga a II-a, cu Roco Sandu!
CSM Reșița a anunțat astăzi noul staff tehnic al echipei de seniori, precum și obiectivul pentru viitorul sezon al Ligii a III-a: promovarea!
În cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul clubului, la care au participat președintele Viorel Lolea și primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a fost prezentat în calitate de antrenor principal al rosso-nerilor Roco Sandu. Acesta va fi ajutat de alte două nume importante pentru Valea Domanului, Dan Potocianu și Lucian Dobre. De pregătirea portarilor se va ocupa în continuare Valentin Boșca.
„Îmi doresc să întărim centrele de copii. Vin alături de noi și copiii lui Luci Dobre, și cei ai lui Robert Nosal, de la Gloria, și cu peste 300 de juniori nu cred că nu vor apărea rezultate. Aștept să ne transformăm într-o echipă serioasă, cel puțin de Liga a II-a”, a dezvăluit Ioan Popa. Primarul Reșiței a remarcat munca depusă și rezultatele obținute de Leontin Doană în ediția trecută de campionat și a risipit toate zvonurile. Leontin Doană rămâne în Valea Domanului, rămâne la CSM, urmând să preia una din echipele de juniori. „Sunt adeptul schimbării. Leo Doană a dus echipa din Divizia D în C, ceea ce e un lucru lăudabil. A terminat pe locul doi în Divizia C, de altfel un lucru lăudabil, dar, din păcate, locul doi nu este premiat. Aș fi vrut să intrăm în B, nu s-a întâmplat asta și am vrut să dăm un imbold echipei”, a afirmat primarul Reșiței.
Roco Sandu vine pe banca tehnică din curtea clubului, de la centrul de juniori, cunoaște bine lotul de jucători și potențialul acestuia și spune că mai are nevoie în principal doar de un fundaș central pentru îndeplinirea obiectivului. „După un loc doi, logic ar fi să urmeze primul loc. Așa văd lucrurile normale. Leo a făcut o treabă bună, vom continua aceeași politică a clubului. Am înțeles că doar Opriș a plecat, nu ne putem plânge de lot, doar să fim mai băftoși și ne vom atinge obiectivul!”, a spus noul principal din Valea Domanului.