Victorie la Arad!

Nou-promovata în Liga a III-a de fotbal, CSM Reșița a reușit sâmbătă a treia victorie externă în actuala ediție de campionat. Elevii lui Leontin Doană s-au impus clar pe terenul penultimei clasate, UTA Bătrâna Doamnă II, cu scorul de 3-0.

CSM Reșița a avut în față o echipă alcătuită din mulți tineri, care nu a rezistat mai mult de un sfert de oră. Reșițenii s-au dovedit clar a fi mai buni și nu au iertat atunci când au avut ocazia să înscrie. Chiar dacă meciul a debutat cu o ocazie arădeană, cei care au deschis scorul au fost elevii lui Leontin Doană. În minutul 11, după o lovitură de colț a marcat fundașul Milorad Banac. 2-0 pentru Reșița avea să fie cinci minute mai târziu, când Beloescu a fost faultat în careul arădean și Costachi a transformat penalty-ul. Acesta a fost și scorul înregistrat la pauză, pentru ca în repriza secundă, eroul Reșiței din runda precedentă, George Beloescu, să înscrie pentru 3-0. O victorie concludentă a echipei reșițene, care a ajuns la cota 12 în dreptul punctelor acumulate în acest sezon. Nouă dintre acestea au fost obținute în deplasare, unde rosso-nerii par a se simți mult mai bine. A fost 2-0 la Lugoj, 2-1 la Giarmata și acum 3-0 la Arad. Partida de sâmbătă a consemnat și revenirea pe teren a lui Alin Liuba, după accidentarea din meciul cu Ripensia Timișoara.

CSM Reșița: Zimmermann – B. Szijj, Banac, Doda, Negrei (min. 41, Liuba) – Breșneni, Bloju – Costescu, Costachi (min. 64, Ciucur), Ponoran (min. 8, Coviț) – Beloescu.

Rezultatele complete ale etapei a șaptea:
Millenium Giarmata – ACS Poli Timişoara II 4-4
Mama Mia Becicherecu Mic – Naţional Sebiş 2-1
Unirea 1924 Alba Iulia – Performanţa Ighiu 0-2
CNS Cetate Deva – Ripensia Timişoara 0-0
Industria Galda – Pandurii Târgu Jiu II 4-1
Gloria Lunca Teuz Cermei – CSM Lugoj 1-2
UTA Bătrâna Doamnă II – CSM Şcolar Reşiţa 0-3

CSM Reșița a făcut un salt important în clasamentul Seriei a IV-a, urcând până pe locul 5, cu 12 puncte, la egalitate cu Ripensia Timișoara (locul 4), la două puncte de ocupanta locului al treilea, CSM Lugoj.

Lasă un răspuns